>
Opinions Personal

Image and video hosting by TinyPic Învățând să trăiesc liber

martie 22, 2019 Raisa
Trebuie să mărturisesc că motivul lipsei mele de activitate a fost că nu știam cum să formulez acest articol. Inițial m-am gândit să postez doar o parte din el, până am decis să vorbesc despre tot ce mă apasă în legătură cu acest subiect.

  Toți credem că suntem liberi, nu-i așa? Credem că facem totul din proprie inițiativă, că dorim cu adevărat să ajungem undeva. Poate pentru voi e valabil, însă eu până recent nu am trăit liber. Acum realizez asta și o să vorbesc și cu voi.
  Pentru mine, libertatea constă în exprimare. Mă simțeam incomod și să vorbesc în fața unei camere de filmat, deja gândind în avans despre ce o să creadă lumea despre mine dacă o fac. Mai bine zis, ce o să creadă lumea despre mine atunci când o să arăt cine sunt. Aici se oprea libertatea mea: încetam să fac lucruri pentru mine, crezând că voi fi judecată și arătată cu degetul. Când deja am început să devin nefericită din această cauză, mi-am spus că totul trebuie să se oprească. Iată câteva din tristele mele experiențe de când mă aflam ”sub dominație străină ” .

Repercusiunile opiniei publice asupra personalității mele
    Încă din liceu am început să mă manifest așa cum am vrut. Eram genul de persoană căreia nu îi păsa prea mult de alții, așa că în mintea mea totul se dezvolta în felul următor : dacă mie nu îmi pasă ce fac alții, atunci nici pe ei nu o să îi intereseze de ce fac eu. Nu puteam greși vreodată mai mult. În liceu eram înnebunită după muzica rock, așa că manifestam asta și în felul în care arătam. Mă machiam destul de strident și mă îmbrăcam dubios câteodată. Până când oamenii au început să îmi spună că nu e ok. În mod normal nu ar fi trebuit să îi intereseze asta, dar știți și voi cum e într-o comunitate mică ( am crescut într-un orășel destul de mic ) - oamenii sunt prea interesați de ce faci decât de propriile vieți. Când am realizat cât de mult mă afecta ceea ce spun oamenii despre mine era prea târziu, pierdusem mult. Am pierdut prieteni din cauza opiniei publice, începeam să mă pierd și pe mine. Nu mă mai regăseam în ceea ce vedeam în oglindă, încercam să mă adaptez tuturor cerințelor ce mi se adresau și asta mă făcea nefericită, pierdută. 
    Când am ajuns la facultate am realizat că pot să fiu cine doresc eu. Oraș mare, oamenii nu te mai judecau după cum arătai. Mi-a prins bine Clujul: este un oraș viu și tânăr, care te lasă să îți dezvolți personalitatea după cum dorești. Există prototipuri diferite de persoane și de aceea stilul nu mai este o problemă. Cu toate astea, am rămas cu ceva în spate: frica de a vorbi ceea ce gândesc. În Cluj nu ești judecat pentru cum arăți, dar poți fi compromis dacă spui ceva greșit.

Frica de a vorbi în fața camerei de filmat 
Am scăpat de frica aceasta recent. Mereu am avut o frică inexplicabilă de a vorbi în fața unei camere de filmat. Chiar și dacă vorbeam doar pe fundal și filmam altceva, doar simplul fapt că vocea mea se auzea acolo mă făcea să am un nod un stomac.
 Datorită faptului că aveam această frică, mereu când eram filmată/ mă filmam/ filmam ceva, mă bâlbâiam incredibil de rău, trebuia să reiau cadrele și așa mai departe. Acest fapt s-a datorat, din nou, faptului că nu mă simțeam liberă cu adevărat. Știam că după ce o să public acea filmare, oamenii mă vor privi și vor asculta ceea ce spun. Mă simțeam prost că îmi exprim opinia (like,what?).
 Mă simțeam nu suficient de bună, poate ridicolă. Până când am spus că nu se mai poate așa. Indiferent unde aș posta acele filmări, ele vor fi pe pagina mea personală. Am realizat că nu trebuie să dau explicații nimănui, că eu trebuie să fiu cea mulțumită de mine. Oamenii văd, în prealabil, doar partea pe care noi vrem să o arătm, așa că nu vor vedea și câtă muncă am depus pentru a crea orice îmi aparține.
   
  Încă învăț să trăiesc liber. Încă încerc să ignor orice opinie nejustificată care ar putea să mă intimideze. Oamenii sunt diferiți. Nu trebuie să încercăm să ne schimbăm unul pe altul, ci să ne acceptăm și să ne bucurăm de prezența celorlalți, să preluăm idei și să ne îmbunătățim pe noi înșine. Încă învăț cum e să nu dau explicații. Dar cu siguranță sunt cea mai ”miserupistă” persoană pe care o să o întâlnești. Pentru că am tras destul pentru alții, acum mai trag și pentru mine. Fiți liberi, oameni buni, când se închid ușile, tot cu voi rămâneți, nu cu restul lumii.

sursă imagini : google.com

You Might Also Like

10 Curioşi

  1. Self love 😊 mare curaj sa zici ce simti, sa vb cum simti, sa te lasi vulnerabila in fata opiniei generale, dar depasind zona de confort realizezi ceva peste normal. Inca lucrez la asta si eu ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până la urmă am cam realizat că e inutil să îmi mai pese atâta timp cât ei vorbesc din afară. Eu știu cine sunt și câte am suportat ca să ajung aici :) .

      Ștergere
  2. Buna filosofie ai adoptat!
    Si azi am emotii cand trebuie sa vorbesc unui public larg sau in faţa unei camere de filmat, si ma balbai la inceput - e vorba de timiditate, cred (unii imi spun ca e din cauza ca nu prea sunt sociabila - e drept ca nu prea sunt, dar ma tratez); atunci cand e ideea mea sa vorbesc in public nu am probleme. :)
    In liceu am avut probleme din cauza vestimentatiei (am fost liceana pe vremea comunistilor) dar putin imi pasa ca ma dadeau profii ca exemplu negativ si alte cele; la fel, pe strada purtam haine fistichii - ziceau unii, dar erau doar unele facute de mine, sa nu arat ca si cum as fi in uniforma cu hainele care se gaseau prin magazine.
    Pe scurt: am invatat repede sa nu-mi pese ce zic altii despre cum ma imbrac sau ce culoare imi vopsesc parul sau unghiile. :) A nu se intelege ca sunt libera, in adevaratul sens al termenului dar nu-mi mai fac probleme ce-ar putea crede cineva despre mine, ce-ar putea intelege din ceea ce zic, si imi asum ceea ce spun, ceea ce fac, acceptand, la randul meu, pe ceilalti asa cum sunt ei: cand doua pareri sunt identice una e in plus - asa se zice. :)
    Succese iti doresc!
    Weekend frumos! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu abia când am ajuns în clasa a 12-a am realizat că nu mai trebuie să îmi pese ce spun alții și așa mai departe. Însă tu ai avut mult mai mult curaj decât mine!
      Weekend frumos și pupici ! :* :*

      Ștergere
  3. Libertatea asta de exprimare prin cuvinte, haine, lac de unghii, se aneantizează la porțile unei comunități profesionale cu anumite standarde. De fapt, nu există libertate...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu cred ca stau putine lucruri in puterea noastra. Nu suntem pe deplin liberi. Franturi de libertate...

    RăspundețiȘtergere
  5. Chestiunea cu libertatea este greu de definit... uite, dupa multi ani de cautare, de greseli de tot felul, in care am evoluat zic eu, am invatat foarte multe lucruri, tot mai am unele momente de nesiguranta... e doar omenesc, presupun. Cred ca e important sa ne acceptam, e vorba intr-adevar de relatia noastra cu noi insine, fiindca sa ii multumesti pe toti ceilalti, asta nu se poate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să fim mulțumiți cu ceea ce suntem, presupun.

      Ștergere

Aștept părerea ta! Cu siguranță voi ține cont de ea!

Formular de contact